Dependente:
Optiune de import-export documente
Realizează interfaţa cu o bază de date hMARFA şi vânzarile, încasările raportate prin pachetul OptimallSFA. OptimallSFA este soluţia mobilă de automatizare a vânzărilor şi a marketingului firmelor de distribuţie folosind PDA-uri, produsă de firma
AROBS Transilvania Software.
OptimallSFA permite utilizarea PDA-urilor în munca agenţilor de vânzări. Practic, agentul va avea toate datele de care are nevoie pentru deservirea Clientului pe teren.
Agentul, cu ajutorul PDA-ului va putea să execute următoarele operaţii:
- preluarea comenzilor,
- întocmirea facturilor,
- încasarea facturilor.
După înregistrarea operaţiei datele pot fi transmise în timp real la sediu sau periodic prin legătura prin cablu între calculatorul din sediu şi PDA.
Există 2 variante de lucru, corespunzătoare stilului de distribuţie:
1.
Preluare comenzi (PreSales): când agenţii preiau comenzile de la clienţi pentru ziua următoare şi încasează facturile mai vechi
- programul Optimall preia din hMARFA lista cu facturile neîncasate precum şi nomenclatorul de mărfuri cu preţurile actualizate la zi,
- Optimall-ul încarcă palmtop-ul fiecărui agent cu lista corespunzătoare lui
- agentul încasează facturile restante pe baza listei din palmtop,
- agentul înregistrează comenzile clienţilor direct în palmtop,
- cînd se întoarce agentul la firmă, programul Optimall descarcă din palmtop comenzile stocate şi le transmite programului hMARFA,
- varianta hMARFI transformă automat aceste comenzi în facturi.
2.
Vânzare din maşină (VanSales): când agentul vinde din mărfurile din maşină cât comandă Clientul pe loc şi încasează facturile mai vechi
- programul Optimall preia din hMARFA lista cu facturile neîncasate precum şi nomenclatorul de mărfuri cu preţurile actualizate la zi,
- Optimall încarcă palmtop-ul fiecărui agent cu lista corespunzătoare lui precum şi cu stocul din maşină
- agentul înregistrează comenzile clienţilor direct în palmtop,
- in maşină leagă palmtop-ul la imprimanta alimentată din mufa de brichetă şi listează factura
- când se întoarce agentul la firmă, programul Optimall descarcă din palmtop facturile emise şi le transmite programului hMARFA,
- varianta hMARFI creează şi în hMARFA facturile.
La oricare din variantele de mai sus există şi varianta online, când comanda/factura preluată la Client ajunge imediat la firmă prin GPRS-ul palmtop-ului.