Aceasta e o versiune anterioară a paginii.
Partea II a documentaţiei se referă la operarea programului hSALAR. În descrierile din documentaţia de bază ne referim la modul de operare hSALAR V7.AA, valabil începând cu ianuarie 2021.
Principalele obiective care se pot realiza cu hSALAR în varianta de bază:
Cu ajutorul unor componente şi opţiuni suplimentare, se pot adăuga funcţii noi, de exemplu:
Programul poate fi utilizat în reţea sau cu opţiunea multisocietate.
În cazul modificării legislaţiei referitoare la problematica salarizării, sau a diferitelor elemente de calcul, programul este adaptabil de către producător sau distribuitor, prin versiuni noi numite „upgrade“.
În cazul unor modificări/corecţii minore, utilizatorul poate descărca updateuri gratuite.
Mouse
Aplicaţia se poate opera opţional şi cu ajutorul mouse-ului. Dacă o sumă a fost memorată în Clipboard (de ex. pe fereastra Windows cu Edit/Mark a fost marcată), ea se poate introduce într-un câmp cu Ctrl V sau cu mouse-ul, cu click pe Lipire când acest buton apare pe ultimul rând.
Sisteme de operare
Platforma este comună pentru Windows şi Linux. Toate operațiile sunt adaptate şi pentru Linux terminal server.
Listări şi în format txt
Listele se pot lansa:
Alt V sau cu F10 Vizualizare lista se poate vizualiza în Notepad, Notepad++ etc. Recomandăm vizualizarea cu fonturi Courier New alese de o dimensiune corespunzătoare, fără WordWrap, dacă trebuie şi este posibil în format Peisaj (Landscape). Editorul implicit cu care să fie deschise aceste liste se poate alege cu variabila de mediu H_EXETXT=executabil fie în hMENUs.bat, fie în orice alt mod în care se poate seta o variabilă de mediu.
Fişiere log
La apăsarea tastei F10, în orice fişier log care apare după o verificare, după lansarea unui utilitar, la un upgrade etc. apare un meniu.
Cu Vizualizare sau Alt V şi acest fişier poate fi transferat direct într-un editor de text (de regulă Notepad, vezi mai sus), în care poate fi consultat. Fereastra de text rămâne pe ecran în paralel cu fereastra de program şi de exemplu se pot rezolva pe rând erorile afişate, urmărind mesajele din fereastră în paralel cu operarea programului.
Cu Listare textul se poate tipări pe imprimantă.
Notiţe
În meniul Notiţe se înscriu informaţii privind conţinutul upgrade-urilor/update-urilor rulate. Utilizatorul poate adăuga aici diverse informaţii ajutătoare, poate lăsa notiţe pentru administratorul programului etc.
Însemnările din Notiţe se pot lista selectiv, în sensul, că dacă filtrăm un singur document, se poate lista conținutul notiţei (lista Notiţe document), care apoi poate fi lansat cu Alt V şi în editor extern. Notiţele pot fi lansate şi în Excel.
Câmpurile unui fişier
Se pot studia toate câmpurile, cu ajutorul tastelor Ctrl F4. Este protejat cu parolă, numai pentru dezvoltatori! Câmpurile se pot lista şi în txt.
Componente şi opţiuni, care se pot achiziţiona opţional:
Opţiunea R - Reţea Opţiunea M - Multisocietate Componenta B - Plată pe card bancar Optiune e - Trimitere extras Stat de salarii prin e-mail Opţiunea H - Fond pers.cu handicap Opţiunea O - Declaraţia 100 Opţiunea N - Fişe concediu de odihnă Componenta 3 - Norme şi lucrări Opţiunea l - Listă de evenimente Opţiunea z - Zilieri Opţiunea X - Extensii Optiunea K - Reducere timp de munca
Detalii în subcapitolele de mai jos.
Pentru mai mult de 5 staţii de lucru, utilizatorul trebuie să achiziţioneze mai multe opţiuni de reţea, în funcţie de numărul staţiilor de lucru. Nu contează, câte staţii lucrează simultan cu aceeaşi bază de date, sau dacă unele se folosesc doar pentru consultarea arhivelor. Contează numărul staţiilor care folosesc produsul.
De exemplu:
1 staţie => 1 pachet de bază (monopost) 2 - 5 staţii => 1 pachet de bază + 1 opţiune reţea [opţiunea R] 6 -10 staţii => 1 pachet de bază + 2 opţiuni reţea [opţiunea RR] 11 -15 staţii => 1 pachet de bază + 3 opţiuni reţea [opţiunea RRR]
Pentru opţiunile de mai sus studiaţi şi Regulile de licenţiere.
Avansul sau restul de plată pot fi plătite pentru angajaţi pe card bancar. Componenta elaborează un fişier cu aceste liste de plată, care are structura impusă de băncile respective.
Se poate implementa plata simultană către mai multe bănci, instalând pentru fiecare bancă câte o componentă separată.
Cu ajutorul opțiunii se poate realiza trimiterea cu ajutorul unei singure comenzi a extraselor din Statul de salarii („fluturași“) pe adresa de e-mail a salariaților. Atașamentul scrisorii se deschide cu ajutorul unei parole, nu se va putea vizualiza de către persoane neautorizate. Conținutul extrasului poate fi personalizat pe firmă.
Se calculează datele necesare pentru calculul vărsământului pentru persoanele cu handicap, la angajatorii cu peste 50 de angajaţi.
Se preiau obligaţiile calculate în hSALAR. Celelalte obligaţii se înscriu manual.
Prevederile legale privind acordarea, programarea şi plata concediilor de odihnă a fost descrisă în cap.4.4. din Partea I.
În cap.2.2.2. Introducere date mai sunt descrise, privind ecranele din fişierul Personal:
În Foaie colectivă de prezenţă se pot indica zilele în care persoana a fost în concediu de odihnă (cod CO), iar în Stat de salarii se calculează indemnizaţia minimă cuvenită. Aceasta poate fi completată, dacă angajatorul doreşte.
Apare însă necesitatea unei evidenţe mai complexe, cu ajutorul căreia angajatorul să aibă posibilitatea de a urmări:
Pentru aceste scopuri s-a creat opţiunea N - Fişe concediu de odihnă în hSALAR.
Serveşte la stabilirea salariilor pe baza unor tarife prestabilite pentru operaţiile, lucrările efectuate. Ea necesită adaptarea la sistemul concret de salarizare utilizat.
Utilizatorii acestei opţiuni pot să obţină o listă cu evenimentele care s-au produs cu aplicaţia hSALAR în cursul operării. Lista e utilă când pe aceeaşi aplicaţie lucrează mai mulţi operatori. Astfel, se pot identifica eventualele erori de operare şi persoanele care le-au produs.
Operaţii jurnalizate:
Datele zilierilor pot fi preluate lunar în D112, în acest scop s-a elaborat opţiunea hSALAR - Zilieri.
Variante de lucru
a) dacă se utilizează atât aplicaţia hSALAZ - Evidenţă zilieri, cu ajutorul căreia se introduc datele zilnic, cât şi hSALAR, datele acestora se pot prelua la sfârşitul lunii în meniul Salarii/Zilieri, cu ajutorul operaţiilor:
De aici, datele se vor prelua şi în D112. În acest caz hSALAR trebuie să aibă opţiunea Evidenţă zilieri.
b) dacă evidenţa se ţine manual sau cu ajutorul aplicaţiei mobile, se pot introduce datele zilierilor în următoarele variante:
F1, iar veniturile lor se vor introduce per total lunar.
Fişe de evidenţă zilieri
În cazul hSALAR cu opţiunea Evidenţă zilieri există arhiva datelor în Salarii/Fişe de evidenţă zilieri.
Contare
Pentru datele din Zilieri se fac contările (contările se pot ajusta în Zileri):
621 = 462.2 venit brut 462.2 = 444.4 impozit 462.2 = 4315 CAS
În cazul în care venitul zilierului este introdus în Stat de salarii, contarea se face ca şi pentru salariaţii asimilaţi.
Import/Export Excel
În meniul Zilieri apare operaţia Import din Excel, care poate importa date dintr-un fişier XLS de tip Excel, copiat în catalogul IMPEX (sub denumirea ZILIERI.XLS). Operaţia funcționează numai sub Windows.
Structura fişierului de import este identică cu cea pentru export.
Aplicaţia Evidenţă zilieri
Aplicaţia de sine-stătătoare Evidenţă zilieri (a nu se confunda cu opţiunea zilieri!) este prezentată detaliat în Partea III.
Pe bază de comandă, se pot implementa şi alte evidenţe pentru informaţii cu caracter repetitiv, de exemplu evidenţa unor reţineri/rate lunare pentru diverşi salariaţi.
Opţiunea K din hSALAR conţine un set de situaţii pentru evidenţa reducerii timpului de muncă pentru şi calculul indemnizaţiei.
Dacă utilizatorul este familiarizat cu oricare altă aplicaţie produsă de firma HAMOR Soft, atunci după parcurgerea primei părţi a documentaţiei (suportul teoretic), el poate să înceapă studierea manualului de utilizare în paralel cu operarea în baza de date demonstrativă livrată cu programul. În baza de date demonstrativă puteţi să efectuaţi orice operaţie permisă de program, să vă deprindeţi cu modul de introducere al datelor şi să listaţi situaţiile pe ecran, pentru a economisi timp şi hârtie.
În cazul în care nu aţi mai lucrat cu programele noastre, recomandăm să începeţi învățarea noțiunilor de bază din Documentația de operare si exploatare a programelor HAMOR Soft, comun tuturor aplicaţiilor elaborate de HAMOR Soft.
Aici veţi găsi descrierea amănunţită a termenilor mai des utilizaţi în programe, precum şi modalităţi generale de operare. De aceea, în documentaţia de faţă ne vom rezuma numai la particularităţile proprii programului hSALAR.
Operatorul este ajutat cu instrucţiuni explicative, senzitive la contextul în care le-a solicitat. La completarea diverselor câmpuri i se furnizează într-o fereastră de ajutor lista codurilor, împreună cu denumirea lor pentru selectare.
Aplicaţia este vizuală, în sensul că permite vizualizarea informaţiilor introduse şi calculate. Vizualizarea se poate face şi după criterii stabilite de utilizator.
Situaţiile care se pot obţine pe hârtie sunt variate, iar cu ajutorul producătorului sau distribuitorului puteţi cere şi definirea altor liste sau redefinirea celor existente. În general, imprimarea listelor trebuie făcută pe hârtie format A4 - în mod „peisaj“ sau pe hârtie A3, dar variante ale listelor încap chiar şi pe A4 utilizat în modul „portret“.
Structura meniului principal (varianta de bază):
| PERSONAL | SALARII | RAPORTARI | UTILITARE | CATALOAGE | CONFIGURARE |
|---|---|---|---|---|---|
| Personal | Foaie colectiva de prezenta | Declaratia 112 | Recalcul general | Categorii de personal | Tipuri de documente |
| Deduceri personale | Indemnizatii asigurari sociale | Centraliz.obligatii | Recodificare marci | Clasificare ocupatii | Dictionar |
| Stat de salarii | Contabilitate | Verif. coerenta intre fisiere | Sectii | Descriere D112 | |
| Fise de evidenta salarii | Declaratia 205 | Export interactiv in XLS/XML | Constante si functii | Parametri | |
| Fise alte venituri | Update baza de date | Firme | |||
| Fise de certificate medicale | Activare/dezact. ore noapte | Localitati | |||
| Activare tip evidenta prezenta | Judete | ||||
| Activare/dezact. tichete masa | Tari | ||||
| Activare/dezact. spor vechime | |||||
| Calculator de salarii |
Dacă sunt prezente opţiuni suplimentare, apar şi acestea în structura meniului.